Cutzu-Cutzu: februarie 2011

Caini care au marcat istoria

Fie vorba de dezastre naturale sau accidente , cainele a luat parte la multe dezlantuiri ale naturii , carora le-a facut fata sau chiar le-au infruntat , salvand vietile maturate de ele . In cinstea multora din acesti caini s-au ridicat statui , in timp ce povestea lor devenea o legenda raspandita pe toate meleagurile tarii . Si ca sa ne asiguram ca aude toata lumea povestea acestor animale cu inima de om , am adunat cateva istorisiri ale unor intamplari in care cainele dovedeste inca o data loialitatea si curajul pe care le are .

a) In decembrie 1999, o tromba uriasa de apa a maturat versantul unui munte din Venezuela, distrugand totul in calea sa. Orion, un Rottweiler fara nici un fel de dresaj special, s-a scufundat in apele involburate pentru a prinde o fetita de opt ani, pe care a adus-o la adapost, sustinand-o cu blandete de haine. Pe urma a salvat o alta fetita, de 14 ani, apoi mai multi copii si, in final, chiar si adulti. Martorii au numarat in total 37 de persoane salvate de el. Orion a primit o Medalie de Valoare din partea primariei orasului Caracas , pe care a meritat-o pe deplin , credem noi .

b) Probabil toata lumea o stie pe frumoasa catelusa Laika . Laika a fost un catel de origine rusa, primul patruped care a navigat in spatiu. Acest mic fox terrier a plecat pe 3 noiembrie 1957, prin programul Sputnik II, ce presupunea misiuni spatiale fara oameni la bord. Cateaua a fost aleasa dintr-un adapost de caini si a fost antrenata pentru a putea merge in spatiu.
Laika a murit la patru ore dupa lansarea navei din cauza stresului si a supra-incalzirii navei cauzata de proasta functionare a sistemului termal de control . A ramas in memoria oamenilor ca prima fiinta care a calatorit in spatiu .

c) Barry a fost un Saint-Bernard care a trait la inceputul secolului al XIX-lea si care a devenit cainele national al Elvetiei. Barry a salvat de unul singur aproximativ 40 de persoane si astfel a ramas in istorie. Pentru toate lucrurile bune pe care le-a facut pentru umanitate, lui Barry i s-a ridicat o statuie in cimitirul animalelor din Paris.Numele acestor caini vine de la abatia Saint-Bernard, unde a trait cainele erou Barry. Calugarii cenobiti (asceti) au dresat astfel de caini pentru a salva oamenii care se aventurau pe munti. Barry a murit de batranete in 1814 iar corpul lui este conservat la muzeul din Berna.

d) Pe la 1250, la nord de orasul Lyon, traia intr-un castel un nobil cu familia lui. Pe mosia castelului se afla si un ogar pe nume Guinefort, favoritul nobilului. Intr-o zi, pe cand nobilul cu sotia lui erau plecati, un sarpe a intrat in camera copilului, inca sugaci. Guinefort a sarit in fata sarpelui, pentru a-l apara.

Lupta a fost violenta si s-a sfarsit cu mult sange. In lupta, cainele si sarpele au darmat caruciorul in care se afla copilul. Guinefort a invins sarpele si a asteptat, langa copilul plin de sange, intoarcerea stapanilor.

Stapanul, vazand sange pe copil, a crezut ca ogarul i-a omorat odrasla. Nobilul nu a mai vazut si ramasitele sarpelui. Plin de manie acesta a omorat cainele cu o spada. Mai apoi a vazut sarpele jupuit si si-a dat seama de loialitatea cainelui. Plin de remuscari nobilul a inmormantat ogarul si a plantat un arbore in acel loc.

Oamenii locului au vorbit mult despre comportamentul exemplar al cainelui si despre moartea lui injusta si au inceput sa-l comemoreze ca pe un martir. Acestia au inceput sa vina cu copii bolnavi la mormantul lui Guinefort, crezand ca astfel se vor vindeca. Acest cult a durat pana la inceputul secolului XX, in pofida interdictiilor repetate ale bisericii, de a nu venera cainii.

e) Cand iesi din statia de metrou Mendeleev, din Moscova, vei intalni o statuie neobisnuita: un caine maidanez sculptat in bronz. Monumentul, intitulat “Compasiune”, simbolizeaza respectul si mila pentru orice fiinta vie. Cainele imortalizat in bronz a fost victima cruzimii umane.

S-a intamplat in ajunul sarbatorilor de iarna, in 2001. O poveste aparent banala: un caine maidanez a fost ucis de o tanara. Pe strazile Moscovei, ca si pe cele ale oraselor din Romania, patruleaza sute de caini fara stapan. Multi dintre ei, dupa perioade lungi de infometare, se transforma in adevarate animale salbatice. Ataca in grupuri organizate, terorizand la propriu oamenii. Problema este delicata si controversata. Dar eroul povestii ce urmeaza a fost cu totul nevinovat.
Malcik era un caine bland, ce se pripasise langa statia de metrou din capitala rusa. Era foarte jovial, cu un farmec aparte si foarte devotat. A fost rapid “adoptat” de gardienii de la metrou si “inrolat” in randurile lor. De multe ori, facea servicii de paza si pentru doamnele din cartier, insotindu-le politicos, dupa caderea serii, catre casa. Nu era deloc agresiv, isi cunostea locul si isi indeplinea constiincios atributiile de serviciu: alunga de langa statie betivii, cersetorii si toti cainii maidanezi. Nu sarea niciodata la “cainii insotiti de stapan”, doar scotea un latrat demn, semnalandu-si prezenta.
Timp de cinci ani, Malcik a trait la metrou o viata linistita si placuta. Pana intr-o seara de iarna, cand Iulia Romanov, o tanara de 22 de ani, impreuna cu cainele ei, un Bull Terrier fioros, se indrepta catre casa, prin fata statiei Mendeleev. Malcik dormea, lafaindu-se la locul lui, la cativa metri de paznicii metroului. Trecand pe langa el, tanara si-a asmutit, fara nici un motiv, cainele impotriva linistitului Malcik. Apoi a scos din poseta un cutit de bucatarie si l-a injunghiat , fara mila , de sase ori. Malcik a murit cateva minute mai tarziu, in bratele unuia dintre paznici. La interogatoriul ce a urmat, Iulia Romanov a declarat cu un aer triumfator: “Mi-am aparat copilul (Bull Terrierul) de fiara aceea. Pentru el, fac moarte de om, ce conteaza o javra!”. Ulterior, s-a descoperit ca tanara avea o lunga istorie de violente impotriva animalelor si fusese sub tratament psihiatric.
In 2007, Malcik s-a intors la locul lui, la metrou. Statuia sa in marime naturala strajuieste intrarea statiei Mendeleev, asa cum a facut Malcik, timp de cinci ani.

f ) La jumatatea secolului al XIX-lea, John Gray, un gradinar, impreuna cu familia lui, a sosit in actuala capitala a Scotiei, in cautare de lucru. Vremea era cumplit de rece, pamantul inghetat, astfel ca slujbele legate de gradinarit nu prea erau disponibile. Totusi, la putin timp, el a reusit sa se angajeze in cadrul politiei orasului, ca jandarm de strada. Conditia principala era sa fie insotit de un caine, astfel ca John a cumparat un terrier si l-a numit Bobby. La vremea accea, Bobby era porecla pentru orice jandarm de strada. Timp de doi ani, cei doi au fost nedespartiti, patruland strazile si asigurand linistea orasului Edinburgh. Din nefericire, John Gray s-a imbolnavit de tuberculoza galopanta si in cateva luni a murit. El a fost inmormantat in cimitirul din curtea Bisericii Greyfriars.
In urmatorii 14 ani, Bobby a pazit cu sfintenie mormantul stapanului sau, fara sa se indeparteze decat pentru a manca. Asta se intampla o singura data pe zi, cand orologiul din turla bisericii batea ora 13. Atunci Bobby se ridica de pe mormant, isi scutura blana plouata, ninsa ori plina de praf si se indrepta in graba catre restaurantul din apropiere. Acolo obisnuise pe vremuri sa ia masa cu stapanul sau. Desi de-a lungul timpului restaurantul isi tot schimbase proprietarii, Bobby era servit in fiecare zi cu un castron de mancare. Ultimul proprietar care-l hranise pe caine facuse chiar un fel special de mancare, doar pentru Bobby. Castronul pe care sta inscriptionat “Cina lui Bobby” poate fi vazut, in zilele noastre, la Muzeul din Edinburgh.
Ingrijitorii cimitirului Greyfriars incercasera de mai multe ori sa-l goneasca pe bietul caine, dar, in final, s-au dat batuti in fata caracterului hotarat al lui Bobby. In 1867, la noua ani de la moartea lui John Gray, s-a dat o lege conform careia orice caine trebuia sa fie inregistrat de un stapan, altfel era omorat. Bobby se gasea intr-o situatie aparent fara iesire. Dar Sir William Chambers, primarul din Edinburgh, l-a salvat, platindu-i autorizatia de caine cu stapan si inregistrandu-l sub numele de “Greyfriars Bobby”.
Locuitorii orasului l-au ingrijit pe credinciosul Bobby timp de 14 ani, cat a vegheat mormantul stapanului sau. Acolo a si murit, in 1872, si tot acolo a fost ingropat, iar peste cativa ani, la intrarea in cimitir, i s-a ridicat o statuie. Pe piatra funerara a cainelui sta scris: “Greyfriars Bobby – mort la 14 Ianuarie 1872, la varsta de 16 ani. Fie ca loialitatea si devotamentul lui sa fie o lectie pentru noi toti!”.

M`am gandit ca aceasta pagina sa fie mai ..speciala poate voi reusii..Aici veti afla ,,Povestea lui Peticel,,
Era un motan ...foarte frumos alb-negru bland jucaus si iubitor ..
Il gasisem la vreo 2 saptamani dupa ce Bobitza a venit la noi ..L`am indragit si pe el din prima clipa i`am oferit un camin..
Bunicii nu au spus nimic au fost bucurosi sa`l primeasca..
Era slab si amarat cand l`am adus il gasisem langa o scoala de acolo din sat de la ei putea fi mancat de caini
Nimeni nu a avut pic de mila de el sa ii aduca ceva de mancare sau sa`l i`a acasa insa eu nu am putut suporta acest lucru nu il puteam lasa acolo..
L`am luat l`am crescut impreuna cu Bobita erau prieteni buni!!!
Insa nu mai stiu nimic de Peticel a disparut s`au s`a dus in ceruri nu stiu!Insa vreau sa ii multumesc pentru tot!Pentru dragostea care mi~o purta si care mi~o poarta!!!!!
Adio Peticel(mmie greu sa spun aceste doua cuvinte )Adi pentru totdeauna..
Adio Peticel
Te iubesc te voi iubii mereu
Multumesc pentru amintirile lasate
Insa nu ma pot resemna
Prezenta ta ma incanta
De eram trista
Tu ma inveseleai
De plangeam
Tu veneai si dadeai cu labuta in geam
Acum iti spun adio insa mi~e greu..
Unde esti Peticel al meu?
Nu ma pot resemna!
Prezenta ta ma incanta
Erai viata mea!!!!!!
Acum iti spun Adio dar nu pot crede
Ca ai disparut
Vreau sa te vad
Te iubeam si te iubesc
Unde ai disparut Peticel al meu?